CURS

VIOREL ILINCA GHEORGHE MOSOR







GEOGRAFIA
ORAŞULUI BREZOI



curriculum opţional














PSIHOMEDIA
2008

CUPRINS


Prefaţă 7
1. Introducere 9
Aşezare 9
Limite şi vecini 9
Stema oraşului 12
2. Geologia şi evoluţia paleogeografică 14
3. Relieful 17
Subunităţile geomorfologice 17
Tipuri de relief 21
Relieful petrografic 21
Relieful structural 22
Relieful fluviatil 24
Relieful sculptural 26
Procese geomorfologice actuale 27
Caracteristici morfometrice şi morfografice 28
4. Clima 32
5. Hidrografia 35
Apele curgătoare 35
Lacurile şi bălţile 37
Apele subterane 39
6. Vegetaţia 41
Vegetaţia zonală 41
Vegetaţia azonală 43
7. Fauna 46
Fauna terestră 46
Fauna acvatică 48
8. Solurile 50

9. Ariile protejate 53
Rezervaţia Pădurea Călineşti–Brezoi 53
Parcul Naţional Cozia 53
10. Poluarea şi protecţia mediului 56
11. Resurse minerale 59
12. Istoricul aşezării 61
13. Toponimia 71
14. Populaţia 74
Evoluţia populaţiei oraşului Brezoi 74
Structura populaţiei oraşului Brezoi 75
15. Aşezările componente 81
16. Industria 84
17. Agricultura 85
Fondul funciar 85
Cultura plantelor 86
Pomicultura 86
Creşterea animalelor 86
18. Transporturile 88
19. Turismul 90
20. Educaţie, cultură şi sănătate 94
Şcoala 94
Biserica 95
Casa de cultură şi biblioteca 96
Sănătatea 97
Concluzii 101
Anexe 103
Bibliografie 127





PREFAŢĂ



Denumită simplu “Geografia oraşului Brezoi”, lucrarea, care de altfel face parte din curriculumul şcolar opţional, vine să completeze cunoştinţele pe care le-au dobândit elevii despre localitatea în care trăiesc.
Asemeni unui manual de Geografie Generală sau de Geografia României, au fost trecute printr-un filtru atât aspectele de geografie fizică (geologie, relief, climă, ape etc), cât şi cele socio-economice (istorie, industrie, agricultură, transporturi etc). Informaţiile au fost completate cu hărţi (fizice, istorice), grafice, histograme, ciclograme, imagini, pentru a avea o imagine cât mai bună, cât mai simplistă şi cât mai realistă a acestui spaţiu carpatic.
Anexele ataşate la finalul lucrării au rolul de a reda elevului unele informaţii importante, exacte şi foarte detaliate, cu privire atât la aspectele fizice, cât şi la cele socio-economice, care din motive obiective nu au fost introduse în capitolele respective, deoarece ar fi îngreunat cu mult lectura. De asemenea, ele pot fi folosite în cadrul orelor de geografie pentru realizarea unor grafice de către elev pentru fiecare temă în parte.
Din păcate costurile ridicate ale unei ediţii integral color ne-au făcut să optăm pentru o ediţie alb-negru, păstrând color doar cele mai importante hărţi, la care s-a adăugat coperta.
Sperăm ca informaţiile aşternute pe mai bine de o sută de pagini, într-un format “de buzunar” să fie de folos elevilor pasionaţi de geografie, ecologie, turism, istorie, de locul în care trăiesc, dar nu numai.
Lucrarea aceasta se adresează mai ales tinerilor dornici de a se bucura de frumuseţile şi bogăţiile materiale şi spirituale ale Brezoiului, de a desfăşura unele activităţi şi cercetări interesante în cursul anului şcolar, pentru a se instrui în mod activ şi atractiv, prin contactul direct cu natura, cu oamenii, obiceiurile şi realizările lor, de a-şi petrece o parte din timpul liber, practicând una din cele mai eficiente căi de relaxare – cercetarea geografică.
Cartea pe care v-o propunem nu este una constatativă, teoretică, ci şi o lucrare de acţiune pentru persoane de acţiune. Ea nu încearcă să vă ofere numai o sursă de informare, dar şi posibilitatea de a dezvolta deprideri în cercetarea geografică. Rezultatele elevilor se vor vedea în urma participării acestora la concursurile sau manifestările cu caracter geografic.
Liceul din Brezoi se poate mândri cu foştii elevi: Cioplea Virgil, Dinescu Ana-Maria, Hasna Robert-Mădălin, Deconescu Petre- Raducu, pentru rezultatele foarte bune obţinute la concursurile naţionale de geografie- locul I pe ţară la concursul de referate ale elevilor de liceu. Exemplul lor poate fi urmat de mulţi elevi din şcoala brezioană.


Viorel Ilinca



1

INTRODUCERE


Aşezare
Oraşul Brezoi este situat în partea centrală a României (fig. 1.1.a), în nordul Judeţului Vâlcea (fig. 1.1.b), în apropiere de confluenţa Lotrului cu Oltul, la o altitudine medie de 320 m, fiind străjuit la N de Munţii Lotrului, la S de Munţii Căpâţânii şi la E de Masivul Cozia. Din nucleul oraşului format la 3 km amonte de Gura Lotrului, suprafeţele construite se extind spre N pe Valea Oltului, dar pătrund tentacular şi pe principalele văi: Păscoaia, Vasilatu, Valea lui Stan, Vultureasa, Valea Satului, Doabra, Şindrila şi Dăneasa. Geografic, oraşul este plasat în cadrul Depresiunii Lovistea sau Brezoi – Titeşti; din punct de vedere istoric, în Ţara Loviştei - nordul Olteniei.
Pentru centrul oraşului coordonatele matematice sunt următoa¬rele: 45º 20’ 38’’ lat. N şi 24º 15’ 06’’ long. E, iar punctele extreme ale teritoriului administrativ sunt date de următoarele coordonate:
N: 45º 30’ 48’’ lat. N şi 24º 04’ 33’’ long. E (culmea principală a Munţilor Lotrului);
S: 45º 16’ 41’’ lat N. şi 24º 10’ 44’’ long. E (la obârşia Văii lui Stan);
V: identic cu punctul N;
E: 45º 22’ 51’’ lat. N şi 24º 17’ 50’’ long. E (în apropiere de Schitul Cornet, la N de satul Călineşti).
La nivelul Judeţului Vâlcea (fig. 1.1.b), oraşul Brezoi se înscrie printre primele aşezări ca mărime după suprafaţa administrativă, alături de celelalte aşezări din zona montană (Voineasa, Malaia şi Câineni) şi submontană (Vaideeni, Horezu, Costeşti şi Băile Olăneşti).

Limitele şi vecinii
Brezoiul are un număr de 8 vecini (fig. 1.1.c), dintre care doi au statut de aşezare urbană. Astfel, la N se învecinează cu Judeţul Sibiu, la NE cu comunele Câineni şi Racoviţa, la E comuna Perişani, la SE comuna Sălătrucel, la S oraşul Călimăneşti, la SV Băile Olăneşti, iar la V comuna Malaia.
a b

c

Fig. 1.1. Poziţia oraşului Brezoi în cadrul României (a), a Judeţului Vâlcea (b); limita administrativă şi vecinii (c).

Limita de N se desfăşoară pe o lungime de circa 4,2 km, de la şaua dintre vârfurile Sterpului (2142 m) şi Fărcaşu (2054 m) cu altitudinea de 1908 m, se continuă pe culme prin vârful Gârcu (1966 m), până în Muntele Stânişoarei. De aici limita (cu comuna Câineni pe 12,8 km lungime) se îndreaptă spre SE, trecând prin Culmea Robului (1861 m), pe la N de Vârful Robu (1899 m), vârful lui Dan (1783 m), Muntele Murgaşul (1763 m), culmea Râgla şi Vârful Râgla (1425 m). Începe apoi limita cu comuna Racoviţa (16 km), care se continuă tot spre SE, prin Vârful Şutei (1121 m), Poiana Sălişte, Culmea Negoiu, trece apoi Oltul pe la N de localitatea Călineşti, urcă apoi spre N pe malul stâng al Oltului, coteşte iar spre SE pe Valea Băiaşului şi urcă până la cota 412 m (circa 300 m E de confluenţa Văii Călugăreasa cu Băiaşului). De aici începe limita cu comuna Perişani (5,5 km lungime) pe direcţia N – S, mai întâi pe dreapta Văii Călugăresei, apoi pe stânga, după care urcă pe un interfluviu (cota 1174 m), ajunge în Claia cu Brazi (1458 m), se orientează spre SE, trece prin Muntele Omul (1558 m), după care se reorientează spre S până în Plaiul Sâmnicean. De aici începe limita cu comuna Sălătrucel (pe direcţia ENE – VSV pe circa 2,5 km lungime) până în vârful Cozia (1668 m), apoi limita cu oraşul Călimăneşti (12,8 km) prin Muchia Urzica şi pe dreapta pârâului Armăsaru până la Olt, merge în lungul Oltului spre SV până în punctual “Debuşare” şi urcă pe la S de Muntele Foarfeca până în vârful Sturii (1380 m), Plaiul Naruţu (1438 m) şi vârful Naruţu (1509 m) de la obârşia Văii Satului, apoi pe la obârşiile Văii lui Stan până în vârful Olăneştilor (1416 m). De aici începe limita cu Băile Olăneşti (spre NV pe 5,8 km) prin Şaua Mocirle (1074 m) continuând tot pe cumpăna principală la peste 1000 m altitudine, prin Şaua dintre obârşiile Muntişorului şi cele ale pârâului Pânzelor (1189 m) până sus în vârful Cândoaia (1450 m). Ultima limită şi cea mai lungă este cea cu comuna Malaia (25,7 km); din vârful Cândoaia aceasta coboară spre N pe partea dreaptă a Văii Suhatului până în Valea Lotrului, după care urcă pe Valea Păscoaia până în Şaua dintre vârfurile Sterpu şi Fărcaşu.
Între acestea limite ce însumează o lungime de 85,3 km se desfăşoară cei 226 km² ce aparţin din punct de vedere administrativ de oraşul Brezoi.

Stema oraşului
Stema cuprinde patru elemente naturale şi socio-economico-culturale care redau într-un fel sau altul trecutul sau prezentul localităţii (fig. 1.2.). Astfel, pe un fundal tricolor sunt trecute astfel: Monumentul Eroilor, de altfel şi simbolul oraşului (pe fundal albastru), o floare de colţ (pe fundal galben), specie care se abundă în împrejurimile oraşului şi un disc de circular (pe fundal roşu), care scoate în evidenţă una dintre cele mai vechi industrii – cea a prelucrării lemnului, şi care a făcut posibilă recunoaşterea Brezoiului ca important centru de prelucrare a lemnului. Floarea de colţ este despărţită de discul de circular printr-o linie ondulată albă, care redă în mod simbolic unduirea limpede a apelor de munte. Deasupra acestor elemente, încadrate într-o figură de forma unui ecuson clasic, stă un rând de metereze din piatră, uşor arcuite, de forma unei coroane regale.



Fig. 1.2. Stema oraşului Brezoi.


Ştiaţi că…
- oraşul Brezoi este cel mai nordic oraş din Judeţul Vâlcea?
- din punct de vedere al suprafeţei administrative Brezoiul este cel mai mare oraş din judeţul Vâlcea?

LECTURĂ

“De la Cozia-n sus şoseaua urcă şerpuind prin spintecătura din ce în ce mai strîmtă şi prăpăstioasă a munţilor. Izvoare limpezi, cu sclipiri de oţel, s-azvîrl printre stânci în valurile grele, tulburi, gălbui ale măreţului Olt. Freamătă codrii de vuietul apelor. Departe, pe zările-înalte, vezi, peste pădurile posomorîte, cîte-o poiană verde, bătută de soare. Drumul se dă după îndoiturile Oltului, schimbînd priveliştile ca într-o panoramă, aşa că nici nu bagi de seamă cum trec cele cinci ore pe cari le faci cu trăsura de la Rîmnic la graniţă. Cam pe la jumătatea acestui drum, cum scapeţi de după un morman de stînci năruite, deodată munţii se dau la o parte, o luncă veselă, luminoasă se deschide jos la poalele codrilor, vezi înainte un pod alb, mai departe drumul urcă iar şi, cotind pe după o coastă, se pierde ca o dungă de fum. În stînga se desface o vale largă, cu livezi şi ogoare de porumb aşternute la soare. Din fundul acestei văi se-aude viind un vuiet, ca un ropot de ploaie – e Lotrul, vijeliosul Lotru, care, izvorînd din depărtatele steiuri ale Parîngului, taie de-a curmezişul partea de miazănoapte a Vîlcii, deschide plaiuri frumoase, holde neaşteptate şi vetre de gospodari în ascunzişurile munţilor, mişcă mori, pive şi hierăstraie, şi vine mîndru să-şi verse în Olt undele-I limpezi, ce parc-aduc cu ele coloarea pajiştilor, răcoarea şi freamătul codrilor prin cari-au trecut. De pe podul înalt, aşternut pe gura Lotrului, ne uităm cum undele verzui, ale acestui rîu învîrstează pînza lată a Oltului, întinzînd pe lîngă malul din dreapta o făşie luminoasă, ca şi cum apele celor două rîuri împreunate n-ar vrea să se amestece.
La câteva minute de-aici, pe valea Lotrului, într-un adevărat colţ de rai, e aşezat satul Brezoi. Mulţi orăşeni iubitori de natură, de linişte şi de aer curat vin să-şi petreacă vara aici. În faţa satului, dincolo de Lotru, se înalţă ca un foişor Ţurţudanul, de pe al cărui creştet pleşuv şi ascuţit se deschid privelişti măreţe în depărtarea zărilor, peste spinările vinete ale munţilor şi pe văile înnoptate de codrii, pe fermecătoarele văi, prin cari şerpuiesc, luminoase, cele două rîuri. În spatele Ţurţudanului se văd la rînd trei munţi golaşi, trei namile de stînci ce se rotunjesc în sus ca nişte turle uriaşe: oamenii de pe-aici le-au dat numele sfinţilor Mihail, Gavril şi Vasile.”

(Al. Vlahuţă, România pitorească, p.81-82)


2

GEOLOGIA
ŞI EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ


Din punct de vedere geologic, teritoriul care aparţine de oraşul Brezoi este alcătuit din roci sedimentare, roci metamorfice şi într-o măsură foarte mică din roci magmatice.
- Rocile sedimentare: conglomerate, gresii, brecii şi marne, răspân¬dite mai ales la N de Brezoi, de la Vasilatu în V până la Călineşti în E. În masa conglomeratelor se găsesc în unele locuri şi blocuri mari de calcar, aşa cum sunt cele de pe stânga Lotrului, chiar în apropiere de confluenţa cu Oltul. Tot aici intră şi depozitele de albie şi de terasă care sunt alcătuite în cea mai mare parte din nisipuri şi pietrişuri necimentate.
- Rocile metamorfice: şisturi cristaline (în Munţii Lotrului), gnaise şi paragnaise (în Munţii Cozia – Naruţu).
- Rocile magmatice: pegmatitele de pe Valea Vasilatu de unde se şi exploatează pentru extragerea muscovitului (micei albe) şi feldspatului.
Teritoriul din împrejurimile oraşului constituit din roci sedimen¬tare era acum peste 65 milioane de ani un imens lac. Astfel, după schiţarea tectonică a Carpaţilor, masa cristalină din această arie a suportat o coborâre, fapt ce a permis apelor mării să invadeze acest teritoriu. În aceste ape râurile şi pâraiele transportau sedimente (bolo¬vani, pietrişuri, nisipuri, mâluri) care cu timpul au colmatat acest lac, obligându-l să se retragă către E, spre locul unde se află azi lacul de acumulare Vidraru de pe Argeş. Cu timpul toate aceste sedimente menţionate mai sus, prin procese specifice (tasare, cimentare) au fost transformate în roci sedimentare. Din bolovănişuri şi pietrişuri au rezultat conglomeratele şi breciile, din nisipuri gresiile, iar din mâluri au luat naştere roci mai moi denumite marne (fig. 2.1.), prezente la Vasilatu şi Valea lui Stan.
Ceva mai târziu, în Paleogen, are loc înălţarea crestei montane a Coziei – Naruţu de-a lungul unei mari linii se ruptură denumită falia Brezoiului, care a separat acest areal de cel situat azi la N de Băile Olăneşti (identic din punct de vedere al compoziţiei petrografice), şi care prin presiunile exercitate asupra rocilor sedimentare a dus la comprimarea acestora şi cutarea sub forma unui sinclinal larg. Acest sinclinal, de forma unui “U” asimetric, se reazămă cu un capăt pe rocile cristaline din Poiana Suliţei, iar cu celălalt pe rocile cristaline de la poalele Masivului Naruţu.








Fig. 2.1. Microcute în marnele de la Vasilatu (versantul stâng al Văii Lotrului).


În timp ce Masivul Cozia – Naruţu se ridica, în Depresiunea Loviştei la E de Olt, încă se mai depuneau sedimente în lacul ce ocupa spaţiul cuprins între Munţii Făgăraşului la N şi Naruţu – Cozia – Ghiţu – Frunţi la S. Ele au continuat să se depună până în miocen.
După ieşirea de sub apele mării şi mai târziu a lacului, a luat naştere o reţea hidrografică care a început să fragmenteze relieful preexistent, iar după multe milioane de ani scurse, relieful a fost erodat până la stadiul actual.

Ştiaţi că…
- pe Valea lui Stan se găsesc roci cu mineralizaţii de aur care au fost exploatate până în timpul celui de-al doilea Război Mondial?
- în conglomeratele de la N de Brezoi puteţi găsi fosile care datează de acum 65-70 milioane de ani?
- rocile din împrejurimile oraşului au început să fie studiate de către geologi la sfârşitul secolului al XIX–lea?
- la baza abruptului Nordic al Masivului Cozia – Naruţu trece o falie (mare linie de fractură) care are o lungime de 80 km şi un pas de circa 1 km?
- pe Valea Lotrului se găseşte un mineral numit lotrit?
- în Masivul Cozia şi Naruţu se găseşte o rocă cristalină care poartă numele de gnais ocular de Cozia?

DICŢIONAR

falie = linie de fractură în scoarţa terestră, în lungul căreia cele două blocuri separate se mişcă unul în raport cu celălalt.
fosile = urme lăsate în rocile sedimentare de către vieţuitoarele care au trăit în trecut (carapace, cochilii etc).
rocă magmatică = roci care au luat naştere prin consolidarea magmei la adâncimi variabile în scoarţa terestră;
rocă metamorfică = roci care au luat naştere la adâncimi mari, la temperaturi şi presiuni foarte mari (procese metamorfice);
rocă sedimentară = roci care s-au format pe seama rocilor erodate şi transportate în bazine de sedimentare.
sinclinal = cută geologică care are concavitatea orientată în jos.

EXERCIŢII

1. Mergeţi în zona Vasilatului şi priviţi aspectul cutat al stratelor. Observaţi şi faceţi o caracteristică a arealului văzut.
2. Explicaţi de ce locuitorii Brezoiului, în trecut, puteau să facă salbe din scoicile adunate de pe valea Doabrei.
3. Faceţi o excursie pe „sub Deluşel’’ pe la poalele sudice ale Munţilor Lotrului pentru a găsi fosile şi a vedea locul în care, în trecut, locuitorii exploatau calcarul pentru obţinerea varului.


Fig. 2.2. Urme slabe de fosile cretacice în calcarele de la de Gura Lotrului (detaliu)


3

RELIEFUL


Oraşul Brezoi este prin excelenţă un oraş montan. El a luat naştere şi s-a dezvoltat la poalele a trei munţi: Lotrului, Căpăţânii şi Coziei, pe culoarele văilor Lotrului şi Oltului (fig. 3.2.). Fiecare dintre aceste subunităţi se distinge prin caracteristici geologice, geomorfologice şi biopedoclimatice distincte.


Subunităţile geomorfologice

Munţii Lotrului
Sunt situaţi la N, iar pe teritoriul administrativ al oraşului Brezoi ţin de la Valea Păscoaia (în V) până la Valea Oltului (în E) şi de la limita cu Judeţul Sibiu (în N), până la Valea Lotrului (în S).
Cele mai înalte vârfuri se regăsesc în culma principală: Vârful Fărcaşu sau Sfărcaşu (2054 m), Gârcu (1966 m), Pârcălabul (1960 m), Robu (1899 m). Din culmea principală orientată V – E se desprinde spre SE Muntele Robu, iar de aici aceasta se desface în 3 culmi secundare: Faţa Mare – Pietroasa – Pleşa Brezoi, Călineşti – Proieni – Poiana Suliţei – Ţurţudanu şi Murgaşu – Râgla – Poiana Sălişţe, cu orientare N-S şi NV-SE.
Alte vârfuri mai cunoscute sunt: Pleşa Brezoi (1251 m), Vevereţu (1376 m), Poiana Suliţei (1013 m), Ţurţudanu (593 m), Brezoi (644 m), Râgla (1425 m).

Munţii Căpăţânii
Sunt situaţi la S, iar pe teritoriul Brezoiului ţin din dreptul Văii Păscoaia (în V) până la Valea Oltului (în E) şi din culmea principală (în S) până în Valea Lotrului (în N).
Se prezintă sub forma unor culmi abrupte şi stâncoase, care coboară în trepte către Valea Lotrului. Principalele vârfuri sunt: Naruţu sau Cârligele (1509 m), Plaiul Naruţu (1438 m) şi Sturii (1380 m) la obârşia Văii Satului, Vârful Cândoaia (1450 m), vârful Olăneştilor (1416 m) la obârşia Văii lui Stan şi vârful Foarfeca (857 m) deasupra confluenţei Lotrului cu Oltul. Culmea principală se menţine la peste 1200 m altitudine cu excepţia ariei de la izvorul Văii lui Stan, unde dartorită rocilor sedimentare mai moi cumpăna a fost foarte mult erodată (ajunge la 1074 m în şaua La Mocirle) şi al sectorului estic terminal care coboară spre fundul Văii Oltului.
De menţionat faptul că sectorul estic al Munţilor Căpăţânii poartă denumirea de Masivul Naruţu (între Valea lui Stan şi Olt), iar din punct de vedere geologic şi geomorfologic este asemănător cu Masivul Cozia situat în continuarea sa spre E, dincolo de Valea Oltului.

Masivul Cozia
Masivul Cozia este un horst cristalin foarte bine delimitat şi pus în evidenţă de Depresiunea Loviştei (graben) care-l limitează la N, De¬presiunea Călimăneşti care îl mărgineşte la S şi de Defileul Oltului la V.
Doar partea de NV aparţine de Brezoi. Relieful este asemănător cu cel din Masivul Naruţu (din Munţii Căpăţânii), versanţii foarte abrupţi şi stâncoşi coborând spre fundul văii Oltului. Acest tip de relief a fost denumit de către unii cercetători „relief de tip Cozia” şi a luat naştere ca urmare a acţiunii factorilor externi care au creat un relief ruiniform, cu multe vârfuri ascuţite, hornuri, ţancuri, ace, abrupturi impresionante, surplombe şi văi cu aspect de chei.

Valea Lotrului
Valea Lotrului se desfăşoară între confluenţa cu Păscoaia şi pâna la Gura Lotrului, pe o lungime de circa 14 km. Având lăţimi de aproape 1 km, valea capătă aspect de culoar depresionar, în cadrul căruia se dezvoltă şi forme fluviatile netede cum sunt terasele, albia majoră şi albia minoră, dar şi forme de acumulare de record între versanţi şi luncă, uşor înclinate, cunoscute sub numele de glacisuri. Pe aceste forme (terase, glacisuri şi lunca înaltă) suspendate deasupra râului, se dezvoltă cea mai mare parte a oraşului.


Fig. 3.1. Profil transversal prin Valea Lotrului în apropiere de Gura Lotrului


Valea Oltului
Se dezvoltă între Călineşti şi Pasul Cozia (309 m) şi cuprinde două sectoare geomorfologice distincte. Primul sector, cuprins între Călineşti şi Gura Lotrului este sectorul de culoar de vale (depresionar), care a fost sculptat în formaţiuni sedimentare ceva mai moi. Cel de-al doilea sector, cuprins între Gura Lotrului şi Pasul Cozia reprezintă primul segment al sectorului de defileu, foarte îngust şi prăpăstios, săpat în formaţiuni cristaline foarte dure.

Fig. 3.2. Harta fizică

Tipurile de relief

Relieful petrografic
Relieful petrografic este relieful format ca urmare a acţiunii de eroziune a apei şi vântului asupra rocilor cu duritate diferită. În acest fel, pe rocile mai dure iau naştere forme mai semeţe, mai zvelte, pe când pe cele moi iau naştere forme mai domoale şi mai rotunjite.

Relieful dezvoltat pe conglomerate, brecii şi gresii
La nord de Brezoi, relieful s-a format pe seama rocilor sedimentare relativ dure, cum sunt conglomeratele, breciile şi gresiile. Datorită durităţii diferite, cât mai ales stratificaţiei în care stratele de conglomerate alternează cu stratele de gresie cu duritate diferită, relieful are aspect ruiniform, fiind alcătuit din vârfuri foarte ascuţite denumite „ţurţudane”, hornuri, văi foarte înguste cu aspect de chei, creste ascuţite, trepte care au dat naştere la cascade, abrupturi impresionante etc. De asemenea, pe Valea Glodului şi Valea Doabrei apar numeroase alveole, cunoscute sub numele de taffoni (fig. 3.3.), fapt pentru care ambele perimetre în care apar poartă numele de Piatra cu Găuri.
.
Fig. 3.3. Melcii sau Carapacele Doabrei (dreapta) şi taffoni dezvoltaţi în conglomerate pe versanţii Văii Doabra (explicaţi formarea lor).

Dintre vârfurile ascuţite cele mai cunoscute sunt Ţurţudanu - 593 m (fig. 3.4.), Brezoi - 644 m- şi Doabra - 806 m.
Toate acestea fac ca acest areal să fie unul foarte pitoresc, motiv pentru care a fost declarat şi rezervaţie naturală complexă.


Fig. 3.4. Vârful Ţurţudanu (593 m) – simbolul „natural” al oraşului (explicaţi afirmaţia)

Relieful dezvoltat pe roci cristaline
La fel de spectaculos ca relieful dezvoltat pe roci sedimentare la N de Brezoi este şi cel dezvoltat pe roci cristaline de la S şi SE, respectiv relieful Masivului Cozia – Naruţu. Aici, datorită naturii rocii, eroziunea prin îngheţ – dezgheţ a acţionat foarte intens asupra versanţilor, luând naştere forme spectaculoase precum crestele şi vârfurile ascuţite, versanţi abrupţi, chei, praguri care au dat naştere la repezişuri şi cascade etc. Acest tip de relief, datorită unicităţii sale este cunoscut şi sub numele de „relief de tip Cozia”.
Dacă relieful dezvoltat pe roci metamorfice la S de Brezoi este sălbatic şi foarte spectaculos, cel de la N de Poiana Suliţei, (dezvoltat tot pe roci metamorfice) se remarcă prin monotonia culmilor, care sunt foarte domoale, au forma unor cupole, iar vârfurile care apar din loc în loc sunt teşite.

Relieful structural
Acest tip de relief a luat naştere ca urmare a influenţei pe care a exercitat-o structura geologică în decursul modelării subaeriene. Structura pe care s-au format munţii de la N de Brezoi reprezintă un sinclinal (vezi Evoluţia Paleogeografică) în cadrul căruia doar flancul N este bine scos în evidenţă, cel sudic fiind foarte scurt şi mascat de pietrişurile de terasă depuse în trecutul geologic de râul Lotru. Dacă luăm în considerare doar flancul nordic (făcând abstracţie de cel sudic), atunci avem de-a face cu forme de relief dezvoltate pe structură monoclinală, structură care înclină dinspre N şi NV spre S şi SE.
Forma principală de relief care i-a naştere pe acest tip de structură este cuesta, care este o formă de relief asimetrică, partea mai domoală corespunzând înclinării stratelor pe care s-a format, iar partea cu pante mai accentuate şi de obicei în trepte corespunde capetelor de strat, care au durităţi diferite. Atunci când cele două flancuri ale cuestei au aproximativ aceeaşi înclinare, ele poartă numele de hog-back-uri.














Fig. 3.5. Cascadă pe pârâul Beţel care a luat naştere pe un prag structural



Tot aici s-au format şi văile structurale, care în funcţie de orientarea lor în raport cu înclinarea stratelor pot fi: consecvente, obsecvente şi subsecvente.
Văile consecvente se desfăşoară în aceeaşi direcţie cu orientarea stratelor. Spre exemplu mare parte din Valea Doabrei est consecventă, la fel cum sunt şi cele trei pâraie situate pe stânga Lotrului în amonte de confluenţa cu Oltul. Caracteristica lor este dată de simetria celor doi versanţi care încadrează valea.
Văile obsecvente au direcţie inversă faţă de precedentele. Dacă stratele înclină spre S, atunci, ca valea să fie catalogată obsecventă trebuie să aibă o orientare S – N. Sunt incluse aici afluenţii de pe stânga ai Văii Glodului şi o parte din văile de la obârşia Văii Greşurilor. Caracterstica lor principală este dată de panta relativ mare şi de pragurile care apar în profil transversal ca urmare a adâncirii văii în strate sedimentare cu durităţi diferite.
Văile subsecvente apar atunci când direcţia văii este perpendiculară pe direcţia stratelor, cu alte cuvinte atunci când valea se dezvoltă de-a curmezişul. Se caracterizează printr-o asimetrie evidentă, în sensul că un versant este foarte abrupt, iar celălalt este mai domol. Sunt incluşi aici afluenţii Doabrei cu direcţie V – E.

Relieful fluviatil
Cunoscut şi sub numele de relieful creat de apele curgătoare permanente, cuprinde forme de relief precum: terasele, albia majoră, albia minoră, reniile (fig. 3.6.), ostroavele, grindurile etc.
Albiile minore foarte late în cadrul Oltului şi Lotrului şi mai reduse la nivelul afluenţilor, sunt tapisate cu bolovănişuri, pietrişuri, nisipuri şi mâluri, cunoscute împreună sub numele de depozite de albie. Pietrişurile şi bolovănişile prezintă un grad mare de uzură, ele fiind foarte rotunjite şi alungite, aceasta ca o consecinţă a transportării lor pe calea apei pe distanţe foarte lungi. Acestea sunt cunoscuţi la rândul lor sub numele de „galeţi”. Astfel, cu cât un galet este mai rotunjit, deci mai uzat, cu atât el a fost transportat pe o distanţă mai mare, proces în care muchiile au fost foarte bine şlefuite.
În cadrul albiilor minore se pot întâlni forme de acumulare fluviatilă cum sunt ostroavele, acele insule care se formează în partea mediană a râurilor şi reniile – depozite laterale care se dezvoltă pe malurile convexe ca urmare a unei viteze mici a curentului de apă.
Albiile majore (luncile) sunt foarte extinse, de la câteva zeci de metri la peste o sută de metri, în cazul Oltului şi Lotrului (fig. 3.7.). Ele sunt trepte de relief foarte plane, suspendate cu 0,5 – 1 m faţă de albiile minore, iar rolul lor principal este acela de a prelua o parte din apele râurilor în timpul sezoanelor ploioase (apele mari sau viiturile), când debitele acestora depăşesc cu mult debitele medii.


Fig. 3.6. Renie pe malul stâng al Lotrului în amonte de intrarea în oraşul Brezoi (stânga) şi ostrov în aval de confluenţa cu Valea Satului (dreapta).



Fig. 3.7. Valea Lotrului între Valea lui Stan şi vărsare


Dată fiind planeitatea acestor forme, oamenii şi-au construit din timpuri străvechi locuinţele pe lunci, în unele cazuri acestea fiind afectate de inundaţii.
Terasele sunt tot forme de relief plane, sub formă de poduri, care reprezintă de fapt vechile lunci ale râurilor. Odată cu adâncirea râurilor ele au fost detaşate şi au rămas suspendate faţă de actualele lunci. Reprezintă un foarte bun suport pentru construirea clădirilor. Cele mai dezvoltate sunt terasele Oltului, îndeosebi la Călineşti, Proieni şi Golotreni, dar şi cele ale Lotrului, care se dezvoltă în special pe partea dreaptă.

Relieful sculptural

Suprafeţe de nivelare
Sunt forme de relief cvasiorizontale, suspendate, care formează sistemul de interfluvii. În funcţie de altitudinea la care se găsesc, ele au fost denumite de către geograful francez Emmanuel de Martonne, astfel:
- prima suprafaţă, cea mai veche şi cea mi înaltă care se regăseşte la altitudini de 1800-2200 m a fost denumită suprafaţa Borăscu, după numele unui munte din Munţii Godeanu, unde aceasta este foarte bine pusă în evidenţă. În arealul oaşului Brezoi ea se regăseşte doar în Munţii Lotrului, în culmea înaltă dintre vârfurile Sfărcaşul (2054 m) şi Robu (1899). Se prezintă sub forma unei culmi domoale, pe alocuri netede, acoperite de vegetaţie subalpină.
- cea de-a doua, situată mai jos şi în continuarea celei anterioare, se dezvoltă la altitudini de 1300-1700 m şi poartă numele de suprafaţa Râu Şes. Se extinde atât în Munţii Lotrului, la nivelul celor trei culmi secundare ce se deprind din vârful Robu, cât şi în Masivul Naruţu (culmea înaltă pe care sunt axate vârfurile Naruţu, Olăneştilor şi Sturii) şi în Masivul Cozia (culmile şi vârfurile înalte).
- a treia, cea mai scundă şi cea mai tânără, cu altitudini de 900-1200 m a fost denumită suprafaţa Gornoviţa. Cea mai reprezentativă astfel de suprafaţă este Poiana Suliţei, care abia trece de altitudinea de 1000 m.

Umerii de vale
Aceştia sunt culmi uşor înclinate care în prezent se găsesc suspendate în raport cu principalele văi, pe care de fapt le şi încadrează. În Valea Oltului şi Valea Lotrului se găsesc două generaţii de astfel de umeri, denumiţi şi nivele de eroziune. Prima se situează la circa 800 m altitudine absolută, cel mai reprezentativ nivel se regăsindu-se în Muntele Foarfeca, iar cel de-al doilea la circa 600 m, ocupând sectorul de pe stânga Lotrului cuprins între Doabra şi Olt, unde sunt incluse şi vârfurile Ţurţudanu şi Brezoi.


Procese geomorfologice actuale

Cele mai cunoscute procese gravitaţionale de aici sunt prăbuşirile. Acestea se produc în general pe versanţii abrupţi şi lipsiţi de vegetaţie. Acolo unde roca este foarte fisurată şi dezagregată, în timpul perioadelor reci, datorită ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, pot fi antrenate în mişcare blocuri de dimensiuni mari, chiar de ordinul metrilor. De asemenea, aceste procese au frecvenţe foarte mari şi în timpul perioadelor foarte ploioase. Un astfel de areal este cel situate la S de Gura Lotrului, chiar la intrarea Oltului în cel de-al doilea sector de defileu, unde periodic au loc prăbuşiri de materiale de pe versant pe drumul European 81 (E 81), pe D.N. 7 A în dreptul localităţii Păscoaia, precum şi restul versanţilor abrupţi şi dezgoliţi de vegetaţie.
Alunecările de teren nu sunt specifice arealelor montane, în schimb se pot întâlni perimetre afectate de alunecări de teren superficiale cum sunt cele din Plaiul Doabra sau din apropierea localităţii Proieni. În primul caz ele se produc doar în pătura de sol, pe când în cel de-al doilea, datorită substratului format din marne, ele sunt puţin mai profunde.
Solifluxiunea este un proces lent care se manifestă la altitudini foarte mari, ca urmare a alunecării stratului de sol dezgheţat de la suprafaţă peste un altul îngheţat, situat sub acesta (alunecare superficială). Se creează în acest fel numeroase valuri de dimensiuni reduse, dispuse haotic în cadrul versantului. Astfel se suprafeţe se întâlnesc doar în culmea înaltă a Munţilor Lotrului, acolo unde climatul este mai rece.


Caracteristici morfometrice şi morfografice

Hipsometria (altitudinea reliefului). Altitudinea reliefului scade dinspre culmea principală a Munţilor Lotrului şi cea a Masivului Naruţu – Cozia către Valea Lotrului şi Valea Oltului. Dacă în primul caz scăderea altitudinii are loc foarte lin, în cel de-al doilea caz, datorită abrupturilor care au luat naştere, ea are loc brusc.
Densitatea fragmentării reliefului are valori medii de peste 3 km/km², valorile maxime înregistrându-se în Valea Boului (4,8), Valea Glodului, Valea Satului şi Valea Mesteacănului (4 km/ km²), Valea Doabrei şi Valea Dăneasa (3,8 km/ km²), Valea lui Stan, iar cele minime în culoarele de vale ale Oltului (1,7), Lotrului (2) şi ale principalilor afluenţi.
Adâncimea fragmentării reliefului. În Masivul Naruţu media adâncimii fragmentării reliefului este de circa 450 m/km (ajunge la 600 m în bazinele Valea Satului şi Dăneasa), iar la N de Lotru, în Valea Doabrei, Glodului şi Beţelului, ca urmare a amplitudinii hipsometrice reduse, valorile se menţin la circa 300 m/km, iar în lungul Văii Oltului şi Lotrului la circa 200 m.
Panta. Din văile largi ale Oltului şi Lotrului până pe culmile stâncoase ale Naruţului, Coziei, Doabrei, Glodului, Beţelului sau Călineştiului panta se schimbă radical. Astfel, suprafeţe cu înclinări mai mici de 15º se regăsesc la nivelul tuturor luncilor văilor, teraselor, glacisurilor de acumulare, dar şi sus pe culmile domoale, sub formă de poduri uşor vălurite, cum este de exemplu Poiana Suliţei, culmea Robu şi culmea înaltă a Munţilor Lotrului. Cele cu valori de 15-45º corespund versanţilor moderat înclinaţi, iar cele de peste 45º corespund abrupturilor mai sus menţionate.
Expoziţia versanţilor. Dacă versanţii Văii Lotrului (care curge pe direcţia V – E) au expoziţie S (cel stâng) şi N (cel drept), versanţii văilor care curg de la N spre S, cum sunt văile: Oltului, Păscoaia, Vasilatu sau de la S la N (Valea lui Stan, Valea Satului), au expoziţie V şi E.

Fig. 3.8. Profil între vârful Suliţa şi Muntele Foarfeca


Fig. 3.9. Profil mixt pe Valea Satului (stânga) şi Valea Doabrei (stânga).


Ştiaţi că…
- Melcii sau Carapacele Doabrei au luat naştere ca urmare a acţiunii combinate a eroziunii apei şi vântului?
- relieful de la N de Brezoi este relativ unic în ţara noastră?
- taffoni se regăsesc în foarte puţine locuri din ţara noastră?

DICŢIONAR

adâncimea fragmentării reliefului = parametru morfometric care redă diferenţa de nivel dintre culme şi fundul văii; se exprimă în m/km.
densitatea fragmentării reliefului = parametru morfometric care reprezintă raportul dintre lungimea tuturor talvegurilor şi suprafaţă; se exprimă în km/km².
expoziţie = orientarea pe care o are suprafaţa versantului în raport cu punctele cardinale şi intercardinale.
galet = denumire dată în geomorfologie pietrelor de râu rotunjite.
ostrov = forme de relief fluviatil, alungită, care ia naştere prin depunerea sedimentelor (pietrişuri, nisipuri etc) în partea mediană a râului.
renie = formă de relief fluviatil, sub forma unor acumulări laterale de pietriş şi nisip, de-a lungul râurilor mari.
structura monoclinală = succesiune de straturi geologice care înclină într-o singură direcţie.

EXERCIŢII

1. Luaţi un galet din albia minoră a râului Lotru şi alţi doi galeţi din doi afluenţi. Există vreo diferenţă între ei? Care este aceea? Explicaţi de ce.
2. De ce reniile apar în malurile convexe?
3. Explicaţi care este rolul principal al luncii (albiei minore).
4. Care sunt cele mai bune forme de relief pe care sunt plasate construcţiile din Brezoi?
5. Faceţi un profil pe direcţia nord-sud în Brezoi, începând de la graniţa cu Judeţul Sibiu (în nord) până la Băile Olăneşti (în sud), pe Valea Vasialtului, folosind harta de la pag.
6. Comparaţi Munţii Căpăţânii cu Munţii Lotrului privind relieful din zona Brezoiului.
7. Explicaţi diferenţele dintre procesele geomorfologice din nordul Văii Lotrului (în Munţii Lotrului) şi cele din sudul Văii Lotrului (în Munţii Căpăţânii).
8. Analizaţi şi explicaţi procesele de versant de pe Valea Satului (arealul lângă şcoală).
9. Explicaţi procesele mecanice (eroziune, transport, acumulare) din albia Văii Satului, în sectorul cuprins între Staţia de apă şi vărsarea în Lotru.
10. Realizaţi un profil geomorfologic cu ajutorul hărţii topografice de mai jos, pe una din cele 3 direcţii trasate cu linie neagră (A – B, C – D, E – F). Comparaţi profilele realizate cu terenul.


Fig. 3.10.

4

CLIMA


Ca urmare a poziţiei pe Glob, dar şi în cadrul ţării, clima este temperat continentală moderată de tranziţie. Fiind amplasat în cadrul zonei montane, clima este ceva mai rece, dar în acelaşi timp mai blân¬dă în comparaţie cu alte arii montane din România, aceasta ca urmare a influenţelor submediteraneene prezente aici în zona joasă a oraşului, precum şi a altitudinii destul de reduse (300 – 330 m pe fundul văii). Pentru evidenţierea regimului temperaturilor şi precipita¬ţiilor putem recurge la datele înregistrate la staţia meteorologică Voineasa (583 m altitudine) cu menţiunea că trebuie avut în vedere altitudinea mai joasă la care se află oraşul Brezoi, unde clima este mai blândă.
Foarte important de menţionat este faptul că staţia meteo¬rologică Voineasa este cea mai apropiată staţie care are aproximativ acelaşi climat cu oraşul Brezoi.

Regimul temperaturilor
În general temperaturile medii oscilează în jurul valorii de 7,5 - 9ºC pe fundul depresiunii, ajungând până la circa 4-5 ºC în Masivul Naruţu şi Cozia şi la 0-2 ºC pe culmile înalte ale Munţilor Lotrului; izoterma de 0 ºC se regăseşte la aproximativ 2000 m altitudine.
Explicarea climatului blând este pusă pe seama atât a influenţelor submediteranee, cât şi prezenţei celor două culoare largi de vale (ale Lotrului şi Oltului), care facilitează circulaţia aerului şi care de altfel nu permit stagnarea maselor de aer mai rece aşa cum se întâmplă de exemplu în depresiunile din Carpaţii Orientali (Giurgeu, Ciuc).

Regimul precipitaţiilor
Dacă temperatura aerului scade odată cu creşterea altitudinii, în cazul precipitaţiilor situaţia se inversează. În spaţiul limitrof confluenţei Lotrului cu Oltul precipitaţiile însumează circa 700-800 mm/an, trecând de 1000 mm/an în Masivul Naruţu şi atingând valori de 1200-1400 mm/an în Munţii Lotrului în zona vârfurilor Fărcaşu, Gârcu, Pârcălabul şi Robu care trec de 1850 m altitudine. Pe versantul NV al Masivului Cozia media anuală este de circa 800-1000 mm. Se remarcă aşadar o creştere a cantităţii de precipitaţii dinspre nucleul oraşului către toate direcţiile (către culmile montane înalte).


Fig. 4.1. Regimul anual al temperaturilor şi precipitaţiilor la staţia meteorologică Voineasa (1991-2000).


Fig. 4.2. Regimul lunar al temperaturilor şi precipitaţiilor la staţia meteorologică Voineasa (1981-2000).

Regimul eolian
Arealul limitrof oraşului Brezoi se remarcă prin cea mai mare frecvenţă medie a calmului atmosferic: Voineasa (70-80%) şi Titeşti (71%). Dată fiind poziţia oraşului pe fundul culoarelor de vale ale Lotrului şi Oltului, masele de aer se canalizează de-a lungul acestora, calmul atmosferic fiind ceva mai redus în comparaţie cu cel înregistrat la cele două staţii meteorologice amintite. În acest fel, dacă se reduce frecvenţa calmului atmosferic, creşte frecvenţa vântului. La staţia Voineasa cea mai mare frecvenţă o au vânturile care bat dinspre SE (5,7%), urmate de cele din E (5,4%) iar calmul atmosferic având valori de circa 80%.


Ştiaţi că…
- în Carpaţii Meridionali la fiecare 100 de metri temperatura aerului scade cu circa 0,6 ºC?
- pentru un oraş de munte clima oraşului Brezoi este mai blândă în comparaţie cu alte oraşe de munte?


EXERCIŢII

1. Explicaţi de ce clima oraşului Brezoi este foarte blândă având în vedere că este un oraş de munte.
2. Explicaţi de ce există diferenţieri între mişcările aerului la Golotreni-Văratica şi Valea lui Stan-Păscoaia.
3. Întocmiţi şi analizaţi graficul temperaturilor medii anuale în perioada 1997-2006 la staţiile meteorologice Obârşia Lotrului şi Voineasa, folosind anexa 1.
4. Întocmiţi şi analizaţi graficul precipitaţiilor medii anuale în perioada 1997-2006 la staţiile meteorologice Obârşia Lotrului şi Voineasa, folosind anexa 3.
5. Întocmiţi şi analizaţi graficul temperaturilor absolute şi minime în perioada 1997-2006 la staţiile meteorologice Obârşia Lotrului şi Voineasa, folosind anexa 2.
6. Comparaţi graficele celor două staţii meteorologice Obârşia Lotrului şi Voineasa, pentru fiecare element climatic realizat.


5

HIDROGRAFIA


Apele curgătoare
Fiind o arie exclusiv montană reţeaua de râuri şi pâraie este foarte bine dezvoltată, aceasta fiind alimentată atât din apa căzută din precipitaţii (regim pluvial), cât şi din cea rezultată în urma topirii zăpezilor (regim nival).
Oltul este cel mai mare râu care străbate oraşul (de la N la S), lungimea totală a lui în România fiind de peste 700 km. La Brezoi, lăţimea Oltului depăşeşte în unele locuri 100 m, înregistrând un debit de 130 m³/s. Pe Olt se află de altfel şi singurul lac de acumulare construit în scop hidroenergetic din oraş (vezi mai jos Lacurile).
Lotrul traversează Brezoiul de la V la E între Păscoaia şi confluenţa cu Oltul. Izvorăşte din Masivul Parâng, din complexul glaciar Gâlcescu, totalizând o lungime de 77 km şi un debit care în regim natural era de 20 m³/s, iar în prezent este de circa 2 m³/s. Lăţimea râului variază între 10-30 m, iar suprafaţa bazinului hidrografic este de circa de 1024 km².
Păscoaia (bazinul hidrografic = 118 km²; lungimea cursului = 20 km) este cel mai mare afluent al Lotrului din acest perimetru şi al doilea din tot bazinul hidrografic al Lotrului, după Latoriţa. Izvorăşte de sub vârfurile Sfărcaşu (2054 m) şi Vârful Negru (1965 m). Afluenţi: Pârcălabul, Mândra, Neteda, Pleşoaia, Pietroşiţa, Pârâul Cloambelor, Purcăreţul (pe stânga), Cheia Păscoaia, Valea Ursului, Pietrosul, Pârâul Arsurilor, Pădureţul, Priboioasa şi Plăieşul (pe dreapta).
Vasilatu (bazinul hidrografic = 44 km²; lungimea cursului = 15 km) este al doilea afluent ca mărime al Lotrului de pe arealul oraşului Brezoi. Izvorăşte de sub cele două culmi care se desprind la S de vârful Robu. Afluenţi: Pârâul cu Lespezi, Valea Socilor, Valea Cârpătoarelor, Valea Boului, Şchioapa, Valea Glodului, Valea Greşurilor (pe stânga), Izvorul Frumos, Ciortea, Valea Largă, Valea Cocinilor şi Secăreaua (pe dreapta).
Călineşti (bazinul hidrografic = 40 km²; lungimea cursului = 16 km) îşi are obârşia sub vârful Robu (1899 m). Afluenţi: Murgaşul Mare, Lupul, Lotriorul (pe stânga), Pârâul Socilor, Izvorul Şasa, Aninoasa şi Pârâul Siliţei (pe dreapta).
Valea lui Stan (bazinul hidrografic = 15 km²; lungimea cursului = 9 km) îşi are izvoarele în Masivul Naruţu, sub vârful Olăneştilor (1416 m), cel mai important afluent al său fiind Muntişorul (pe stânga), cu obârşia sub vârful Cândoaia (1450 m).
Alte pâraie mai importante sunt: Doabra (afluent de stânga al Lotrului; bazinul hidrografic = 2,7 km²; lungimea cursului = 2,9 km), Mesteacănul, Vultureasa, Valea Satului, Şindrila, Dăneasa (afluenţi de dreapta ai Lotrului), Beţel (afluent de dreapta al Oltului), Lotrişorul, Văratica (afluenţi de stânga ai Oltului).

Scurgerea râurilor – studiu de caz râul Lotru
Scurgerea râurilor este influenţată direct de regimul de alimen¬tare cu apă al râului, care poate fi pluvial, nival, subteran sau mixt. Aşa cum se vede în graficul de mai jos, cele mai mari debite se înregistrea¬ză în luna mai – circa 2,4 m³/s (fig. 5.1.), aceasta datorită pe de o parte cantităţii de precipitaţii bogate care cade în această perioadă a anului, precum şi topirii zăpezilor din munţii înalţi (culmile Parângului, Lotrului, Latoriţei şi Căpăţânii). Lunile în care se înregistrează debite reduse de circa 1 m³/s sunt cele din anotimpul rece al anului, în special octombrie şi ianuarie (fig. 5.1.), aceasta ca urmare a stocării apei sub formă de zăpadă la nivelul suprafeţei terestre până primăvara, când are loc topirea lor, dar şi a cantităţilor reduse de precipitaţii.
În prezent debitul lichid mediu multianual este de circa 1,9 m³/s (fig. 5.2.), faţă de 18 m³/s cât avea înainte de construcţia barajului Brădişor. În prezent apa din lacul Brădişor ajunge la turbine prin intermediul unui tunel după care, printr-o galerie de fugă iese în defileul Oltului în punctual numit „Debuşare”. O altă „pierdere” se înregistrează datorită conductei de apă care alimentează cu apă oraşul Brezoi şi municipiul Râmnicu Vâlcea, conductă prin care se scurg până la 2,4 m³/s.
În acest fel Lotru este sărăcit de circa 16 m³/s, diferenţă care reprezintă diferenţa dintre debitul în regim natural şi debitul în regim antropic.

Fig. 5.1. Debitul lichid mediu lunar al râului Lotru la staţia hidrometrică Valea lui Stan


Fig. 5.2. Debitul lichid mediu multianual al râului Lotru la staţia hidrometrică Valea lui Stan, după construcţia barajului Brădişor.


Lacurile şi bălţile
Lacul de acumulare Gura Lotrului este singurul lac de pe teritoriul oraşului. Lacul are o lungime de circa 7,5 km, o suprafaţă de 166 ha şi un volum de aproximativ 8,2 milioane m³ de apă.


Fig. 5.3. Bazinul hidrografic Doabra

Un alt lac legat de activitatea umană este lacul de la Proieni, căruia locuitorii din Brezoi îl denumesc „Balta de la Proieni”. Aceasta este despărţită de lacul de acumulare Gura Lotrului de pe Olt de terasamentele drumului European şi cel al căii ferate, iar variaţia nivelului apei este în legătură directă cu variaţia nivelului lacului de acumulare.
Alte două bălţi (cu regim temporar) se află chiar la gura de vărsare a râului Lotru.

Apele subterane
Apele subterane sunt cantonate în depozitele aluvionare din lungul principalelor văi, în depozitele de terasă (pietrişuri şi nisipuri permeabile) ale Oltului şi Lotrului, precum şi în glacisurile şi conurile de dejecţie ale torenţilor. Adâncimea la care sunt cantonate variază de la câteva zeci de centimetri în lungul luncilor până la câţiva metri sau câteva zeci de metri în arealele situate mai sus faţă de luncă. Adâncimea lor este strâns legată de oscilaţia nivelurilor apelor de suprafaţă (apelor curgătoare), precum şi de regimul pluvial.


Ştiaţi că…
- în anul 1861 a avut loc o inundaţie care a distrus casa şi joagărele locuitorului Ion Bratovoescu?
- debitul Lotrului de la staţia hidrometrică Valea lui Stan nu este cel normal, deoarece o mare cantitate de apă este debuşată din lacul de acumulare Brădişor direct în râul Olt în punctual numit „Debuşare”?

EXERCIŢII

1. Măsuraţi adâncimea la care este cantonată apa subterană folosindu-vă de o sfoara cu plumb şi de fântânile pe care le puteţi găsi în acest perimetru. Explicaţi variaţia nivelului pânzei freatice.
2. Faceţi analiza unui bazin hidrografic al unui pârâu din Brezoi (pentru analiza bazinului hidrografic Doabra utilizaţi fig. 5.3.).
3. Folosind harta Brezoiului faceţi comparaţie între două ape. Exemplu: Valea Satului cu Valea Doabrei; Valea lui Stan cu Păscoaia.
4. Explicaţi de ce debitul Lotrului este variabil.
5. Vizitaţi lacul de acumulare Gura Lotrului de la baraj până la Călineşti şi analizaţi schimbările apărute în peisaj.

DICŢIONAR

debit = reprezintă volumul de apă scurs pe unitate de timp; în hidrologie se notează cu Q şi se exprimă în m³/s sau l/s. Q = v x S, unde v reprezintă viteza apei, iar S suprafaţa secţiunii.
regim de alimentare = evoluţia pe parcursul anului a scurgerii râului. În funcţie de sursa de alimentare, acesta poate fi: pluvial (alimentare din precipitaţii), nival (din topirea zăpezii), subteran (din apa subterană) şi mixt (alimentare din surse diferite).

LECTURĂ

”Şi în acest greu cadru geologic care formează punctul culminant al trecerii prin Carpaţi, primeşte Oltul, în timp ce toate trâmbiţele îi cântă exaltate, cel mai limpede, mai generos şi mai nebun dintre afluenţii lui. De pe o vale largă, care porneşte spre apus, adânc în inima munţilor, Lotrul îşi aduce apele limpezi, de o necrezută limpezime.
Atunci când Carpaţii îi aduc dinspre apus apele Lotrului, Oltul îşi rostogoleşte pe deasupra stâncilor o gândire de om matur, a cărui minte şi-a pus toate problemele vieţii şi ale lumii, izbutind într’un târziu să le deslege. Până în fundul albiei apele sunt limpezi, lăsând să pătrundă ca printr’o lentilă lumina zilei, la stâncile mari şi grele care închid secretele milenare şi înţelepciunea geologică munţilor. Totul pare acum desluşit, prin marea claritate a undelor. Dar apele Lotrului venind, sunt mai limpezi încă, o limpezime naivă, ca întrebarea surprinzătoare a unui copil, despre un alt aspect, abia acum relevat, al lumii. În felul acesta soseşte Lotrul printre masele străvechi ale munţilor, strălucitor, inteligent şi viu, stârnind în drumul lui uimire şi admiraţie. În faţa Coziei, el se aruncă în Olt, mărindu-i şi mai mult limpezimea, în felul în care un tânăr şi neliniştit gânditor îşi revarsă întrebările despre lume în vechea albie a înţelepciunii omeneşti, înviorând-o şi îmbogăţind-o”.

(Geo Bogza, Trei călătorii în inima ţării, p. 141- 142)


6

VEGETAŢIA


Ca urmare a amplitudinii hipsometrice foarte mari, de circa 1700 m, de pe culoarul Oltului şi Lotrului şi până sus pe culmile înalte ale munţilor se succed mai multe etaje de vegetaţie, aceasta ca urmare a schimbării condiţiilor climatice odată cu creşterea altitudinii. Această succesiune poartă numele de etajare verticală şi cuprinde de jos în sus următoarele etaje de vegetaţie: etajul pădurilor de foioase, etajul pădurilor de amestec, etajul pădurilor de conifere şi etajul subalpin. Vegetaţia care se supune legilor etajării verticale poartă numele de vegetaţie zonală.

Vegetaţia zonală

Etajul pădurilor de foioase
Pădurile de foioase (nemorale) sunt păduri care se dezvoltă atât în arealele deluroase din ţara noastră, cât şi în cea a munţilor joşi, acolo unde condiţiile climatice permit acest lucru.
Astfel, la poalele munţilor Coziei, Lotrului şi Căpăţânii, unde climatul este mai dulce, se dezvoltă specii de foioase cum sunt gorunul (Quercus petraea), fagul (Fagus sylvatica), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), teiul (Tilia cordata), carpenul (Carpinus betulus), mesteacănul (Betula pendula), frasinul (Fraxinus excelsior) etc. Interesant este faptul că la E de vârful Ţurţudanu şi până în Valea Oltului apar numeroase pâlcuri de pin (Pinus sylvestris), specie de altfel răşinoasă. Apariţia lui aici are probabil legătură cu activitatea omului din trecut, aceştia fiind probabil plantaţi.
Aceste păduri ocupă versanţii mai joşi (sub 800 – 1000 m), mai ales pe cei dintre sectorul cuprins între Păscoaia şi Olt, dar şi la poalele Masivului Naruţu.

Etajul pădurilor de amestec
Pădurile de amestec fac tranziţia între pădurile de foioase şi cele de conifere, prezentând caracteristici de la ambele etaje (fig. 10). Aici, pe lângă speciile menţionate mai sus la pădurile de amestec (mai ales fagul), se regăsesc specii de conifere, unde ponderea cea mai mare o deţine molidul, la care se adaugă bradul etc.
Altitudinea între care se dezvoltă acest etaj este de regulă cuprinsă între 800 – 1200 m, dar datortă unor condiţii locale el poate coborî sau urca în altitudine.

Etajul pădurilor de conifere
Pădurile de conifere se dezvoltă la altitudini ridicate, de peste 1200 m. Datorită expoziţiei versanţilor, care poate să favorizeze sau nu urcarea în altitudine a acestui etaj, pădurile de conifere încep să se dezvolte la altitudini mai joase pe versantul N al Masivului Naruţu, unde climatul este mai rece, în comparaţie cu versantul S al Munţilor Lotrului sau cel V al Masivului Cozia, care au un climat mai cald.
Speciile care intră în compoziţia pădurilor de conifere sunt molidul (Picea abies) şi bradul (Abies alba). Ca repartiţie spaţială, pădurile de conifere se regăsesc în Masivul Naruţu, pe versantul N şi NV al Masivului Cozia, dar mai ales în zona mai înaltă a Munţilor Lotrului, pe interfluviile dintre Păscoaia şi Olt. Prin aceste păduri se pot remarca şi unele exemplare de tisă (Taxus bacata) pe Valea Păscoaia sau de larice (Larix decidua), acesta din urmă fiind un conifer care îşi pierde acele în sezonul rece.

Etajul subalpin
În general în ţara noastră etajul subalpin se dezvoltă la peste 1700-1800 m, dincolo de limita superioară a pădurii, acolo unde condiţiile climatice sunt aspre, iar perioada biologică activă este mai scurtă.
Acest etaj este constituit din două tipuri de asociaţii: una de tufişuri şi una ierbacee. Tufişurile în compoziţia cărora intră specii precum jneapănul sau jepul (Pinus mugo) şi ienupărul (Juniperus communis) ajung în general până la 2,5-3 m, pe când cele compuse din smârdar sau bujor de munte (Rhododendron kotschyi), merişor (Vaccinium vitis-idea) şi afin (Vaccinium myrtillus) nu depăşesc 30-50 cm în înălţime.
Natural, acest etaj se găseşte doar în Munţii Lotrului la altitudini de peste 1700-1800 m, dar datorită activităţilor umane (exploatarea lemnului şi păstoritul) acest etaj a fost coborât în unele locuri cu peste 100 m altitudine. Pe vârfurile şi culmile înalte din Masivul Cozia (de peste 1300-1400 m) pădurea a fost îndepărtată de către activitatea omului, în prezent locul lor fiind luate de pajişti secunde în compoziţia cărora intră smârdarul (Rhododendron kotschyi).


Vegetaţia azonală

Vegetaţia azonală este vegetaţia care nu se supune legilor etajării verticale, ea apărând ca urmare a unor condiţii locale. De exemplu, umiditatea din lungul albiilor minore şi majore duce la instalare unor specii higrofite (plante iubitoare de umiditate), precum salcia (Salix alba), salcia căprească (Salix caprea), arinul (Alnus glutinosa) şi plopul (Populus tremula), vegetaţie cunoscută generic sub numele de vegetaţie de luncă (fig. 6.1.).


Fig. 6.1. Vegetaţie caracteristică de luncă constituită din pâlcuri de arini (Alnus glutinosa) în lunca Lotrului.

Vegetaţia palustră apare pe terenurile cu exces de umiditate, cele mai cunoscute plante fiind stuful (Phragmites australis) şi papura (Typha latifolia, Typha augustifolia). Arealul cu cea mai mare populaţie de astfel de plante este lacul de acumulare Gura Lotrului, precum şi câteva bălţi situate în apropierea confluenţei Lotrului cu Oltul.
Vegetaţia acvatică este reprezentată prin câteva plante caracteristice, adaptate la la mediul acvatic prin lipsa rădăcinii. Intră aici mai multe specii de alge, printre care lâna broaştei (Cladophora) şi mătasea broaştei (Spirogyra).
Vegetaţia segetală şi ruderală este legată de activitatea omului, prima dezvoltându-se în culturile agricole, iar cea de-a doua pe lângă gospodăriile omeneşti şi drumuri.


Ştiaţi că…
- în Masivul Cozia gorunul urcă până la cea mai mare altitudine din ţară (1350 m)?
- floarea de colţ se găseşte la una din cele mai joase staţiuni din ţara noastră?
- în arealul oraşului Brezoi fagul înfrunzeşte între 15 aprilie şi 1 mai (în preajma sărbătorii Sf. Gheorghe), iar la altitudini mai mari şi versanţi umbriţi înfrunzirea poate avea loc chiar şi în jurul datei de 20 mai?
- în medie frasinul şi gorunul înfrunzesc cu 10-15 zile mai târziu decât fagul, iar carpenul cu circa 10 zile mai devreme?


EXERCIŢII

1. Faceţi o caracterizare a vegetaţiei începând din Valea Lotrului până în creasta montană sudică. Imaginaţi-vă peisajele în fiecare anotimp.
2. Explicaţi de ce zona cu locuinţe din apropierea stadionului oraşului Brezoi se numeşte “zăvoi”.



Fig. 6.2. Harta vegetaţiei


7

FAUNA


Din punct de vedere zoogeografic teritoriul oraşului Brezoi se suprapune peste două provincii: dacică şi moesică, cea de-a doua având răspândire doar la nivelul culoarului Oltului şi sectorul terminal al culoarului Lotrului.
Fauna este caracteristică pădurilor de foioase şi conifere, dar şi pajiştilor şi tufărişurilor subalpine, majoritatea animalelor fiind comune.

Fauna terestră
Etajul faunistic al foioaselor (gorunetelor şi făgetelor) oferă condiţii de viaţă foarte bune pentru vieţuitoare, aici întâlnindu-se mamifere precum veveriţa (Sciurus vulgaris), râsul (Lynx lynx), jderul de pădure (Martes martes), lupul (Lupus canis), vulpea (Vulpes vulpes), căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Suscrofa suscrofa), reptile: vipera comună (Vipera berus), şopârla de câmp (Lacerta vivipara), salamandra (Salamandra salamandra), guşterul (Lacerta viridis).
În Masivul Cozia, pe Valea Satului şi Valea Păscoaia se găseşte scorpionul (Euscorpius carpathicus) (fig. 7.1.), iar în unele locuri precum Valea Doabrei sau Cozia apare vipera cu corn (Vipera ammodytes).
Păsările sunt reprezentate de uliu (Accipiter gentilis), huhurezul (Strix aluco), rândunica (Hirundo rustica), vrabia (Passer domesticus), sticletele (Carduelis carduelis). Se întâlnesc de asemenea şi păsări a căror existenţă este strict legată de lacuri sau mlaştini, cum este egreta, gâsca sălbatică, raţa sălbatică (Anas plathyrhyncos), acestea fiind întâlnite pe malurile pline de vegetaţie ale Oltului, dar mai ales pe malul lacului de acumulare Gura Lotrului.
Tot în acest etaj a fost zărită şi capră neagră (Rupicapra rupicapra), în locuri numeroase din defileul Coziei, pe crestele Coziei şi Naruţului, dar şi pe văile Păscoaia, Vasilatu, Doabra, Beţel şi Călineşti. Se pare că aceste areale sunt cele mai joase din punct de vedere altitudinal unde au fost observate caprele negre, în general acestea vieţuind pe culmile înalte din etajul subalpin şi alpin.


Fig. 7.1. Scorpionul (Euscorpius carpathicus) pe Valea Păscoaia.

Etajul faunistic al coniferelor
Întâlnim aici specii foarte cunoscute precum ursul (Ursus arctos), cerbul (Cervus elaphus), vidra (Mustela lutreola), păsări: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ciocănitoarea (Picus canus), mierla (Turdus merla), reptile: vipera comună (Lacerta vivipara),
În acest etaj se pot întâlni vieţuitoare atât din etajul faunistic al foioaselor, cât şi din cel subalpin, etajele faunistice nesuprapunându-se exact peste etajele de vegetaţie. De menţionat că apariţia unor specii de animale în mai multe etaje de vegetaţie se datorează printre altele şi migrării ocazionale sau sezoniere, care se face de obicei în căutare de hrană.
Etajul faunistic al al pajiştilor şi tufărişurilor subalpine se compune dintr-un număr redus de specii şi indivizi, aceasta fiind o consecinţă a condiţiilor foarte aspre de viaţă în care se localizează. Amintim aici celebra capră neagră (Rupicapra rupicapra), dar şi păsări precum acvila de munte (Aquilla chrysaetos).

Fauna acvatică
Este alcătuită din foarte multe specii de peşti printre care se numără cleanul (Leuciscus idus), scobarul (Chondrostoma nasus), mreana vânătă (Barbus meridionalis), nisiparniţa (Sabanejewia romanica) - în apele Lotrului şi a afluenţilor mai mari, dar şi carasul (Carassius gibelio), crapul (Cyprinus carpio), bibanul (Perca fluviatilis) în apele Oltului; cel mai vânat peşte din apele Lotrului şi al afluenţilor lui este desigur păstrăvul (Salmo trutta fario). În ultimul timp tot mai des a fost semnalată prezenţa ştiucii (Esox lucius) în apele Oltului.
În ultimii ani a fost semnalat într-o măsură mai mică şi racul de munte (Austropotamobius torrentium), foarte larg răspândit până acum 15-20 de ani în apele Lotrului şi ale afluenţilor lui.
Şarpele de apă dulce găseşte de asemenea condiţii bune de viaţă mai ales pe râul Olt, dar şi pe Lotru, acolo unde malurile sunt flancate de vegetaţie alcătuită din tufărişuri de arin şi salcie sau stuf şi papură.


Ştiaţi că…
- scorpionul şi vipera cu corn apar datorită climatului mai blând (influenţe submediteraneene)?
- unul din motivele pentru care arealul Munţilor Narăţu a fost declarat rezervaţie naturală se datorează prezenţei unei populaţii mari de capre negre (Rupicapra rupicapra)?
- despre bogăţiile existente în trecut în apele şi pădurile Brezoiului, N. Dumitrescu din Sălătrucel - Argeş, de 83 de ani, la 19 mai 1933 spunea: „La Brezoiul, la Câineni, la Râul Vadului, îmi aduc aminte că era vânat de speriase lunea. Vindea lumea păstrăvii cu orta (legătură de 25 bucăţi), caprele negre nu se mai uita nimeni la ele…numai la ciute, la porci mistreţi căutau, la altele nu se uitau. Acum nu mai sunt atâtea fiare. Le-au prăpădit oamenii şi s-au prăpădit şi de boală.”

DICŢIONAR

specie endemică = specie care trăieşte doar într-un anumit areal.
relict = plante şi animale care au supravieţuit unor transformări radicale ale mediului, şi care în prezent trăiesc ca urmare a unor condiţii favorabile în anumite areale.

EXERCIŢII

Analizaţi tabelul de mai jos cu efectivele de vânat din Obştea Moşnenilor Proieni şi încercaţi să scoateţi câteva caracteristici ale faunei.

Fondul de vânătoare Cerb Căprior Capră
neagră Mistreţ Urs Râs Lup Cocoş
de munte Vulpe Iepure Jder
7 Brezoi 28 34 63 10 15 5 10 51 10 25 20
Sursa: Amenajamentul Obştii Moşnenilor Proieni






8

SOLURILE


Clasa cambisoluri
Solurile brune acide îmbracă toţi versanţii (exceptând pe cei cu pante foarte accentuate sau abrupturile) acoperiţi de păduri de foioase şi de amestec. Ca distribuţie spaţială ocupă peste 80% din suprafaţa oraşului (fig. 8.1.).
Sunt soluri care au textură mijlocie-grosieră şi o culoare brun deschisă. Ca urmare a climatului în care s-au format, cu temperaturi medii anuale de circa 6-8ºC şi precipitaţii de circa 800-1000 mm, evapotranspiraţia este mai mică.
Solurile brune acide prezintă un număr de 4 orizonturi în urmă¬toarea succesiune:
- orizontul organic (0) compus din materie organică parţial humificată, de culoare neagră;
- orizontul Ao de culoare brun-gălbuie;
- orizontul Bv asemănător cu Ao;
- orizontul C care reprezintă de fapt roca mamă mărunţită.

Clasa spodosoluri
Solurile brune feriiluviale. Altitudinal, solurile feriiluviale se gă¬sesc deasupra solurilor brune acide, acolo unde climatul este ceva mai rece, cu temperaturi medii anuale de 2-4ºC şi precipitaţii medii anua e de circa 1000 mm. Se regăsesc pe culmile înalte ale masivelor Naruţu şi Cozia, precum şi în Munţii Lotrului la altitudini de 1400-1800 m.
Ca şi solurile brune acide, solurile feriiluviale prezintă o succesiune de 4 orizonturi:
- orizontul O;
- orizontul A umbric (Au) de culoare brună închisă;
- orizontul B spodic (Bs sau Bhs) care are o culoare ruginie datorită prezenţei hidroxizilor de Fe şi Al;
- or